Avertizori

Gradinariu Import Export pune la dispoziția angajaților, colaboratorilor și partenerilor mecanisme sigure pentru raportarea încălcărilor legii sau a regulilor interne, în conformitate cu prevederile Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.

O persoană care efectuează raportări privind încălcări ale legii poate formula sesizarea atât în mod anonim, cât și în mod nominal, în funcție de situație și de nivelul de protecție dorit.În cazul raportărilor nominale, există posibilitatea unei comunicări directe cu persoana desemnată, pentru clarificarea detaliilor și furnizarea de informații suplimentare, iar avertizorul poate beneficia de măsurile de protecție prevăzute de lege, inclusiv informarea asupra stadiului și modului de soluționare a sesizării.

În cazul raportărilor anonime, identitatea persoanei nu este cunoscută, însă aceasta nu poate beneficia de exonerare și protecție în baza Legii nr. 361/2022 și nu poate fi informată cu privire la înregistrarea, progresul și soluționarea sesizării. Astfel, Gradinariu Import Export asigură atât posibilitatea unei raportări confidențiale și protejate, cât și a unei raportări complet anonime, încurajând semnalarea cu bună-credință a oricăror posibile încălcări.

Grădinariu Grup
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.